Bine ai venit!

Artist popular. Sau mester popular. Sau creator de arta traditionala.

Oricum am defini ocupatia sau meseria Virginiei Linul, toata lumea trebuie sa inteleaga acelasi lucru: ea ne spune, in fiecare zi, o poveste. O poveste a florilor si margelelor de pe camasile si panzaturile inflorate imbracate cu mandrie de fetele si femeile de pe Vaile Salautei si Somesului.

O poveste a penelor de paun de pe clopurile care stau cu fala pe capul fiecarui fecior gospodar din Bistrita-Nasaud, nemaivazute si nemaintalnite in niciuna din cele patru zari, unicat in lume!

O poveste a podoabelor populare. O poveste a fiecarui lucru facut cu migala de mana, asa cum se transmite din generatie in generatie si cum va fi dus mai departe si de acum inainte. Pentru ca Virginia Linul le spune povestea oriunde, oricui si oricand.

Cu mandrie.