A pus pe el frumusețea, culoarea și veselia florilor de pe câmp. L-a scos în lume, pe toate continentele și l-a transformat în sursă de inspirație pentru Phillipe Guillet, unul dintre cei mai mari creatori internaționali de modă, care l-a făcut vedeta colecției 100%.ro.

Inspirată de el, Virginia Linul l-a adaptat zilelor noastre în propria Linie Tradițională. I-a dedicat un doctorat. I-a prezentat trecutul și viitorul într-o carte. Iar acum i-a făcut un cămin. Despre costumul popular este vorba, care acum poate fi admirat, în toată splendoarea lui în Casa Costumului Popular „Virginia Linul”.

Sute de costume populare, mai vechi sau noi, din toate zonele țării, lucrate de femeile de pe Valea Sălăuței în ultimii ani, sub coordonarea Virginiei Linul, vă așteaptă să le admirați. Să vă îndrăgostiți de ele. Și să le luați acasă! 

Program: Luni-Duminica 10:00 - 20:00