Ia, haina care a îmbrăcat nu doar România

După anii în care nu ne mai săturam de jeanșii visați în comunism, iar costumul popular era un exponat de muzeu accesibil cel mult interpreților de muzică populară, românii au redescoperit frumusețea portului tradițional prin intermediul iilor redescoperite în dulapul bunicilor sau realizate cu multă migală de artiști precum bistrițeanca Virginia Linul, care zi de zi luptă să păstreze viu farmecului unui sat românesc la ușa căruia bate în continuu vântul schimbării.

Într-o casă impunătoare aflată pe o străduță aparent izolată din localitatea Salva, județul Bistrița-Năsud, se află un adevărat muzeu al portului popular românesc, păzit cu multă strădanie și imaginație de meșterul popular Virginia Linul. Crescută într-o familie cu cinci copii în care numai necuvântătoarele nu lucrau cu mărgeaua și stativele, Virginia Linul a văzut cu ochii ei creșterea și descreșterea satului românesc hotărând în cele din urmă să își folosească talentul pentru a contribui la renașterea tradițiilor cu care a fost crescută. Astăzi casa îi este un soi de templu dedicat tradițiilor, dar se laudă mai ales cu comunitatea pe care a mobilizat-o cu o misiune precisă: păstrarea și adaptarea costumului popular românesc într-o lume în care bucuria reușitei se poate transforma în fiasco atunci când succesul nu este manageriat cum se cuvine.

Sinteza: Fără să greșim probabil, putem spune că satul românesc mai trăiește astăzi prin meșterii populari asemeni dumneavoastră. Simțiți astfel că aveți un rol mai presus de simpla manufacturare a costumelor populare?

Virginia Linul: Munca pe care o fac eu și tot ce înseamnă confecționare de costume populare, este o un domeniu foarte complex. Se începe de la creație, producție, desfacere, imagine și mai ales istorie. Este un domeniu cu o mare responsabilitate. Este o activitate care vine din moși-strămoși și a ajuns să fie păstrat până ân zilele noastre datorită oamenilor care iubesc tradițiile, cultura și care păstrează în inimi ideea de român adevărat. Dincolo de munca conretă din spatele realizării unu costum popular, eu văd o datorie morală. Chiar cred că am un rol în a prelua costumul popular și a-l transmite mai departe. Este o datorie față de strămoșii noștri și o datorie față de generațiile următoare. Dacă noi nu le arătăm  și nu le transmitem nimic, tradițiile acestea nu au continuitate. Costumul popular nu poate rămâne doar la stadiu de muzeu. Nu poate fi ceva care s-a oprit acum câțiva zeci de ani.

Cum v-ați descoperit acest rol? Ați avut o revelație la un moment dat?

Chiar a fost o revelație. M-am născut într-o casă în care se coseau  costume populare și tot ce ține de costumele populare. La noi în casă se coseau în special pieptare și cusutul  cu mărgele era specialitatea noastră. Mama mea era cea mai cunoscută specialistă din zonă. Avea comenzi foarte multe din întreaga zonă și lucram și noi, copiii, alături de mama. Eu sunt cea mai mică din familie și când m-am născut eu cu toții erau ocupați cu cusutul, așa că de mică am preluat și eu această activitate pentru că efectiv altceva nu aveam ce să fac. Am învățat să lucrez de la cele mai mici elemente, până la elemente complexe.  Mă fascinau mărgelele și am învățat foarte repede. Mi se păreau foarte vesele și am descoperit repede că am un dar.

Cred că ar fi normal ca fiecare român să aibă în dulap un costum popular românesc. Ar fi poate chiar obligatoriu, chiar dacă avem obieciul să spunem că sunt scumpe. Dar nu sunt scumpe, pentru că un astfel de costum nu își pierde valoarea și nu se va demoda niciodată.

În casa din Salva, Virgini Linul a organizat un muzeu în care şi-a expus toate creaţiile cu ajutorul cărora speră să readucă în atenţie
problema portului popular

A fost acea perioadă de după Revoluție în care românii erau fascinați de faptul că au acces la tot ceea ce altfel cumpărau pe ascuns în materie de haine. Cum v-a afecat munca dumneavoastră acel moment în care românii au descoperit capitalismul în materie de modă?

După 1989, după Revoluție, oamenii nu au mai vrut să fie românii. Vindeau tot și voiau cu orice preț să se modernizeze așa cum au înțeles ei modernizarea și să aibă hainele pe care europenii le aveau. Era normal, pentru că, înainte de 89, blugii se găseau greu, iar acum, brusc, puteai să îi găsești oriunde. Au mers prin lume, au văzut case mai moderne, iar când s-au întors acasă, au dat jos de pe pereți prosoapele și au renunțat la tot ce era tradițional. Noi am mai lucrat un an sau doi după care pur și simplu nu mai exista cerere de costume populare. Oamenii aveau deja afacerile lor și inclusiv eu mi-am deschis un magazin de haine. Mai făceam pănzături și haine tradiționale pentru noi, dar și eu mi-am deschis un magazin de haine, cu haine aduse din Turcia. Asta purta lumea și hainele populare erau doar pentru țărani, nu pentru oamenii moderni. Nu puteai să te mai prezinți cu așa ceva, pentru că era o rușine. Prin 1996 au început specialiștii să își dea seama că pierdem meșteșurgurile. Așa am început noi, meșterii populari, să fim căutați prin sate și chemați la diverse târguri. Au fost pași mărunți, dar am reușit să mergem în toată lumea. Când am fost în 1999 în SUA la Festivalul Smithsonian mi-am dat seama că lucrul manual este o artă, nu o preocupare pentru țărani, cum încă era văzut la noi. După anul 2000 s-a pus mai mult accent pe turism și undeva, la turismul eco și cultural am intrat și noi. Eram foarte căutați și, pe măsură ce am dezvoltat, mi-am dat seama că ceea ce fac eu poate avea succes. Am trăit acel moment în care au apărut hainele moderne cu inspirație tradițională, moment care a existat datorită lui Philippe Guilet. Acest moment a fost precedat de o perioadă în care românii au ajuns la saturație cu produsele de proastă calitate.

V-a crezut cineva în stare că puteți face asta, că puteți face din costumul popular, care mai exista doar pe scenele spectacolelor, ceva care să fie din nou la modă?

Eu am vrut ca localitatea Salva să fie un punct de oprire. Toată lumea mi-a spus că în Salva nu ai cum să aduci turiști sau să faci turism. Mi s-a spus că nu poți face cu o floare primăvară. Eu am crezut că se poate. Mi-am făcut casa muzeu și am încercat să aduc aici oameni promițându-le că vor vedea ce e tradițional pentru această zonă, pentru că străinii și turiștii în general asta vor să vadă. Acesta a fost visul meu și stiam că e realizabil. Asta a fost revelația mea. Am știut dintotdeauna că ce fac eu este bine, dar când mi-am dat seama că munca mea este apreciată de specialiști mi-am spus că pot face mai mult pentru a contribui la cultura noastră și la un viitor frumos pentru tradițiile din această zonă. Oamenii de aici au înțeles și ei și, căutând de lucru, au venit la mine. Am acum vreo 50 de femei care mă ajută. Nu toate au mai cusut înainte să vină la mine, dar le-am învățat pe toate care mi-au cerut asta. Așa am reușit să fac ca femeiele care nu mai lucraseră de zeci de ani să se reapuce, pe cele care nu mai făcuseră asta niciodată le-am determinat să își dorească să învețe și cred că am reușit să creez o nișă, fiind un exemplu și reușind să mă dezvolt.

Adaptarea este foarte importantă în acest domeniu. Multora le este frică de dezvoltare și sunt tentați să rămână captivi într-o idee. Sau le e pur și simplu teamă de faptul că nu vor avea de lucru în permanență  și nu vor putea să trăiască din asta.

La început confecționam doar modele de costume populare specifice zonei noastre. Dar venea lumea din toată țara și mă întreba dacă le pot face un costum specific zonei din care ei vin. La început am fost reticentă pentru că mi se părea greu, însă am descoperit că tehnica e cam aceeași și diferă doar modelele. La Tulcea am descoperit că mai existau costume populare doar în muzeu. Am luat modelul din muzeu și am refăcut patru feluri de costum popular. Mi-am dat seama că nu e greu și am reușit să fac costume populare de peste tot din țară. Cumva am fost și puțin forțată spre asta pentru că, dacă faci la nesfârșit costume populare doar din zona ta, la un moment dat nu mai ai de lucru. Nu poți așa, pentru că asta nu poate fi o activitate sezonieră.

Cât de mult contează în munca dumnavoastră cadrul în care lucrați și faptul că ați crescut și trăiți într-un sat? Ar fi fost la fel dacă ați fi crescut într-un oraș, la etajul 10 al unui bloc?

Contează foarte mult. Să te naști într-un loc cu tradiții, în care tradițiile sunt cunoscute, sunt predate mai departe și sunt iubite este foarte important în munca noastră. Să te trezești la 25 de ani, locuind la bloc, că ă vrei să faci costume populare… nu prea-ți vine. Nu cred că se poate, pentru că nu e o muncă simplă. Trebuie să ai o anumită mentalitate spcifică satului, o precizie pe care o găsești numai la oamenii de la țară. Ai nevoie de un management bun pe care îl înveți doar crescând aici, având în vedere că trebuie să lucrezi cu oameni din astfel de zone.

Așa cum ați observat și dumneavoastră și cum pare că observăm cu toții, satul românesc s-a schimbat și încă se schimbă. Sunt toate schimbările în rău sau mai există și schimbări în bine?

S-a schimbat foarte mult satul românesc. Asta îmi afectează munca foarte mult, dar nu numai în sens negativ. Pe de-o parte este mai greu să găsesc oameni cu care să lucrez, dar este mai ușor să promovez ceea ce produc. Lumea satului s-a schimbat, dar tot timpul a fost predispusă la așa ceva și la modul sincer nu mai poți spune că  sunt atât de mari diferențele între sat și oraș. Serviciile sunt cam aceleași, facilitățile nu diferă prea mult și poate diferența se face, cel puțin în zona noastră, la câteva semafoare și intersecții. Informația ajunge peste tot acum și cu un click ai rezolvat orice. Copiii cu potențial au acum șanse oriunde s-ar afla. Importurile ajung și la țară acum, așa că mai rar vezi oamenii care să cultive roșii în detrimentul roșilor de Turica. Oamenii de la sat și-au pierdut din preocupările tradiționale și poate aici e regresul despre care am putea să vorbim. Tinerii nu mai sunt atrași de viața la țară pentru că banii nu se mai fac la țară. Dar acum, din fericire, redescoperim satul. Oamenii s-au săturat de tot ce au la oraș și acum se întorc la țară.

Efectul portului popular se poate citi pe chipurile celor care trec pragul Virginiei Linul şi probează creaţiile artistei

Ce trebuie să se întâmple pentru ca, din nou, costumul popular să devină parte din viața noastră?

Este neapărată nevoie ca orice eveniment legat de tradiții să fie făcut cu oamenii cărora te adresezi. Costumul popular nu mai poate fi doar pe scenă, îmbrăcat doar de artiștii care cânt la nunți și petreceri în timp ce restul aplaudă. Trebuie românii să îl poarte. Mulți ani, costumul popular a părut ceva imposibil de purtat dacă nu cumva urci pe scenă și începi să cânți. Dar costumul popular nu este doar pentru cântăreți. Oamenii mergeau în costum popular la biserică, la nuntă și la tot felul de evneimente, dar nu îi punea popa să cânte în biserică. Mergeau pentru că așa simțeau și pentru că acum mulți ani costumul popular era felul în care se exprima statutul social. Dacă era după soliștii de muzică populară azi avea doar zece feluri de costume și în rest nu mai exista nimic. Au fost ani de zile în care românilor, după Revoluție, le-a fost rușine să mai fie românii și mai aplaudau tradițiile doar când le vedeau în spectacole, pe scenă.

În IT de exemplu, mari dezvoltatori de programe se simt măguliți în momentul în care un produs al lor este în același timp vândut cu cifre bune de afacere, dar și piratat la scară largă, acesta fiind pentru unii un semn că munca lor este indispensabilă într-o oarecare măsură. Știu că și în cazul dumneavoastră este oarecum la fel și multe modele vă sunt „piratate”. Cum vedeți această problemă?

Orice evoluție are părțile ei bune și părțile proaste. Aici, partea bună este că am redescoperit ca națiune costumul popular românesc. O altă parte bună e că femeile au început să mai coase acasă. Inclusiv de la mine sunt preluate modele și la început asta mă supăra, dar apoi m-am gândit că oamenilor le place modelul și până la urmă datoria mea să creez în continuare. Plus că am garanția  că ce fac este frumos pentru că nimeni nu va fura vreodată ceva ce nu este frumos. Partea proastă este însă că avem ii confecționate în China și în India. Ele ajung la noi la prețuri de nimic și lumea încă se uită la preț și nu înțelege de ce ar da 200 de lei pe o ie de la mine când o găsește, arătând aproape la fel, la 50 de lei. Ce fac eu și alți meșteri populari este lucru manual și are o anumită calitate care se traduce în primul rând prin rezistență. O ie făcută de mine o poți spăla cât vrei, în timp ce o ie la 50 de lei, după două spălări o arunci. Așa cum ne-am săturat de mâncarea proastă, așa ar trebui să ne educăm să cumpărăm și haine de calitate pentru că în viitor asta înseamnă investiție.

Cred că ar fi normal ca fiecare român să aibă în dulap un costum popular românesc. Ar fi poate chiar obligatoriu, chiar dacă avem obieciul să spunem că sunt scumpe. Dar nu sunt scumpe, pentru că un astfel de costum nu își pierde valoarea și nu se va demoda niciodată.

Este destul de clar că în secolul XXI și în niciunul dintre secolele următoare nu vom mai reveni la a purta zilnic costumul popular, cu poale și ițari. Credeți însă că e posibilă adaptarea acestuia la nevoile omului contemporan?

De mulți ani deja, costumul popular a devenit costum de sărbătoare și nu mai este costum de lucru încă din anii ’50. Statulul de haină de sărbătoare a fost și va rămâne, pentru că un costum popular  este o operă de artă. Problema se pune dacă reușim să oprimi afluxul de ii din China și din alte locuri unde se produce în masă. Dacă asta se întâmplă, riscăm să cădem puțin în derizoriu și să considerăm iile niște haine de duzină, iar astfel își vor pierde farmecul. Există un aspect pe care trebuie să îl întelegem, pentru că mai nou toată lumea judecă această problemă. Lumea a evoluat totuși. Oamenii oricum nu purtau, acum 50 de ani, la țară, costum popular atunci când mergeau la camp așa că este absurd să te plângi de faptul că la țară nu s-au mai păstrat tradițiile și țăranii nu mai poartă straiele populare. Oricum nu le purtau pentru că aveau haine ușoare și ei. În plus, nu poți da oamenilor ordine pe banii lor în condițiile în care un costum popular nu este tocmai ieftin. Poți în schimb să dai sugestii și să le spui de ce un costum realizat din materie primă de calitate este, pe termen lung, un lucru mai bun inclusiv din punct de vedere economic.

Cu foarte multă energie românii și nu numari au redescoperit ia românească, așa cum au mai redescoperit mâncărurile tradiționale sau agroturismul. Credeți că aceste momente sunt muguri din care ar putea să înflorească un fenomen de reîntoarcere la sat?

Glasul pământului îi cheamă pe foarte mulți la țară, dar oamenii nu se vor muta în masă. În schimb, își vor dori asta. Nu vor reuși, dar își vor dori și vor aprecia liniștea de la țară și tot ce înseamnă viața la sat. Odată cu înaintarea în vârstă îți cauți liniștea și nicăieri nu o găsești în stare mai bine conservată decât în satul românesc care înnobilează tot ce este mai pur. Aici totul este altfel, de la mâncare la dragoste. Oamenii încep măcar să repare casele de la țară, să planteze legume pe o parcelă mică și să mai vină la țară chiar și-așa cu mijloace moderne și cu intervenții externe cum este cea a Prințului Charles. Altfel foarte bună, chiar dacă e păcat că alții trebuie să ne arate ce avem frumos. Dar oricum ar fi, e bine că se întâmplă.

Sursa: Sinteza